Viata se scurge din tot ce mai ramasese candva. Un val de emotii imi fragmenteaza usor dar sigur trupul, din tot ce dispare am fost infaptuita candva, iar atunci cand am ales sa renunt la tot am simtit imediat cum corpul incepe sa ia o alta forma, de fapt una diforma... Pielea alba incepea sa imi devina milioane de particule de...nu stiu...de putreziciune... de oase sfarmate. Mi-am privit singura dezintegrarea lenta, insa nu a fost dureros pentru mine, mi s-a demonstrat inca o data neputinta corpului in fata sufletului, un suflet care mereu dorea a ramane doar el, nemaiavand nevoie de un trup care sa-l incurce.
Un suflet care dorea sa fie liber, care a macinat tot doar pentru asta...un suflet egoist...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu