E ciudat cum viata pare doar un tablou trist in care doar eu ma incadrez perfect, ca si cum am fost facuta pentru tristete si ea a fost facuta pentru a fi a mea...E interesant cum privesc in viata si nu vad inainte decat o furtuna si un crang lovit de ea, in tabloul meu nu exista viata, totul e mohorat, grotesc si intunecat...Am pictat, insa nu am stiut cum arata viata, nu am stiut sa o descriu, n-am avut nicio idee despre ce este e.
Mereu am simtit cum ma incadrez perfect in acel tablou, era menit sa fie al meu, eu eram menita sa fiu in el, o fiinta care il facea si mai intunecat...fiinta care scurgea toata viata privitorului...fiinta care ucide fara sa faca nimic. O fata cazuta in mijlocul tabloului, avand o pozitie ciudata a corpului, parca spasme de durere ii fulgerau corpul aproape trantind-o la pamant, insa in privirea ei vedeai infinitul in care urma sa te pierzi, ochii ei straluceau...a moarte, durere...aproape agonie...iar cel care privea, murea pentru durerea ei. Aceasta ii transmitea totul, iar acea persoana nu era prea puternica pentru toate acestea, pierzandu-se intr-o infinita suferinta...
Scrii superficial.
RăspundețiȘtergere